Antreprenoriatul este un concept relativ nou în ansamblul istoriei dezvoltării economice, începând a fi luat în seamă imediat după încheierea celui de-al doilea război mondial și fiind privit ca o oportunitate a indivizilor de a se reașeza financiar într-o perioadă în care cei doi poli geostrategici globali – America de Nord și Europa – își începeau recuperarea postbelică.
Joseph Schumpeter, probabil cel mai înrăit susținător al antreprenoriatului (în fază incipientă), vedea în acesta din urmă izvorul inovației și al schimbărilor tehnologice, aducând în discuție ideea „Unternehmergeist”-ului, a spiritului întreprinzător care motiva oamenii de afaceri să iasă pe piață cu soluții noi. În ciuda zidirii pietrelor de temelie, antreprenoriatul (cel puțin în forma sa mai rafinată, pe care o cunoaștem astăzi) s-a lovit, în primele decenii de după război, de concurența masivă a industrializării, cea căreia îi sunt atribuite meritele reconstrucției economice dintre anii 1950-1980 (industria automobilistică americană, industria minieră din Bazinul Ruhr-ului, din Belgia și din nordul Franței, ori chiar și industriile socialiste, forțate).
În atare condiții, atenția cădea asupra marilor afaceri, reprezentate de fabrici și întreprinderi la scară largă, din acest segment având să se dezvolte, ceva mai târziu, și corporatismul, în timp ce antreprenoriatului îi rămânea un rol marginal. Genetica antreprenorială științifică prezenta, ca modele de succes, portretele unor întreprinzători din revoluția industrială de secol XIX, trecând inovația prin filtrele acestora.
De abia înspre anii 1980 încep să fie făcute deosebiri între antreprenoriat ca afacere mică, ivită din gândirea inovativă a unui individ, și producția de masă după modelul unui Henry Ford. Antreprenoriatul actual și-a dobândit legitimitatea prin construirea contextelor de suport, cel mai renumit dintre ele fiind, probabil, cel întâlnit în Statele Unite ale Americii, bazat pe interacțiunea dintre existența unor școli de business precum Harvard sau Yale, a finanțării de risc (VC), dezvoltările tehnologice, ajutoarele guvernamentale și formarea unor clustere regionale (Silicon Valley). Totodată, dacă puteri mondiale ca SUA, Marea Britanie, Germania sau Franța și-au putut baza dezvoltarea pe sectoarele primar și secundar ale economiei, state mai reduse atât geografic, cât și demografic, precum Olanda sau Israelul, au văzut în servicii și în afacerile de „colț de stradă” soluția spre îmbunătățire. De altfel, antreprenoriatul contemporan se deosebește de cel „industrial” printr-o concentrare puternică asupra serviciilor și a tehnologiei informației, pe când, în urmă cu jumătate de secol sau mai mult, atenția cădea încă asupra tehnologiei industriale.
Față de atenția acordată industriei și producției de-a lungul vremii, studiul antreprenorial este încă marginal. Totuși, exemplele de succes din ultimele trei decenii (în special din comunicații și IT) au demonstrat că inovația poate ieși la suprafață nu doar dintr-o fabrică, ci și din gândirea neconvențională a unei persoane, transformată în înființarea unei mici firme cu, pe de-o parte, mare risc de eșec, dar, în același timp, și cu potențial însemnat de creștere, în cazul în care își găsește locul pe piață. Nu în ultimul rând, spiritul antreprenorial a căpătat tot mai multă atenție pe măsură ce modelul industrial a ajuns la saturație, iar dezvoltările de noi bunuri ori servicii s-au mutat către start-up-uri, instituții care, pe zi ce trece, tind să coloreze tot mai des peisajul economic, sprijinite fiind și de evoluția digitală.
No responses yet